Filtre
Cauta
Pret
Destinatii
Perioade
Istanbul - Revelion 2027 (autocar)
Itinerariu: Bucuresti - Istanbul - Edirne - Bucuresti
Istanbul, sau Constantinopole in vremurile Imperiului Bizantin, este cel mai mare oras al Turciei
si singurul megalopolis din lume care se intinde pe doua continente (Asia si Europa). Are o populatie de peste 16 milioane de locuitori si este principalul centru financiar, comercial si cultural al Turciei. In anul 2010, Istanbulul a fost declarat una dintre cele trei Capitale Europene ale Culturii. Se numara printre cele mai vizitate orase ale lumii si a fost inscris pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Se afla intr-o zona temperata, cu climat maritim-mediteranean. Bucatarie excelenta, obiective turistice antice, bizantine, otomane si moderne, shopping, viata de noapte, toate se regasesc intr-un singur loc, la Istanbul.
SERVICII INCLUSE:
transport cu autocar (standard international) conform itinerariului;
4 nopti cazare cu mic dejun la hotel 4* standard local;
vizitarea moscheii Selimiye;
tur pietonal in Istanbul cu reprezentant local si cu insotitorul de grup;
insotitor roman de grup din partea agentiei.
NU SUNT INCLUSE:
asigurarea storno - se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;
bacsisuri pentru prestatorii locali (ex: soferi, ghizi): 15euro/persoana - se practica in Turcia si se achita la sosirea in tara de destinatie;
cina festiva de Revelion (optionala);
excursiile optionale si intrarile la obiectivele turistice;
bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program.
CONDITII FINANCIARE:
TERMENE DE PLATA:
20% din pretul pachetului turistic la inscriere;
30% din pretul pachetului turistic cu minim 60 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic cu minim 45 zile inaintea plecarii.
Procentul aferent primei plati se va calcula in functie de momentul inscrierii.
Daca inscrierea intervine cu mai putin de 45 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.
CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
10% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 120 zile - 91 zile inaintea plecarii;
20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 90 zile - 60 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 59 zile - 45 zile inaintea plecarii;
100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 45 zile calendaristice inainte de data plecarii sau pentru neprezentarea la program.
IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.
GRUP MINIM:
Oferta a fost calculata pentru un grup de 40 persoane.
Pentru un numar mai mic de 40 participanti, nu se percepe niciun supliment.
Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca nu se vor inscrie minim 40 participanti cu 21 zile inainte de plecare. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul maxim rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.
OBSERVATII:
DOCUMENTE NECESARE CALATORIEI: CARTE DE IDENTITATE, PASAPORT SIMPLU ELECTRONIC SAU TEMPORAR VALABILE CEL PUTIN 6 LUNI DE LA INCHEIEREA CALATORIEI; TOTI COPIII AU NEVOIE DE PASAPORT;
ACEST PROGRAM NU NECESITA OBTINEREA VIZEI TURISTICE DE CATRE CETATENII ROMANI;
nu sunt necesare vaccinari speciale pentru aceasta destinatie;
clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale;
conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera; informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro;
persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite);
agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
tariful pentru copil este valabil in cazul in care acesta sta in camera cu doi adulti. Pentru a beneficia de tariful de copil acesta trebuie sa nu fi depasit la data inceperii calatoriei varsta mentionata in program.
distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup;
hotelul isi rezerva dreptul de a solicita fiecarui turist o suma cash sau o copie a cartii de credit personale, ca garantie pentru cheltuielile suplimentare ce urmeaza a fi facute pe parcursul sederii;
pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor;
in ultimii ani tot mai multe hoteluri si vase de croaziera au initiat politica fara bani cash (cash free). Astfel, este posibil ca unii prestatori sa nu mai incaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important sa detineti un card de credit cand calatoriti in afara tarii;
persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa se retraga fara penalizari sau sa opteze pentru camera single;
agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana;
agentia nu este raspunzatoare pentru eventualele perturbari ale orarului de zbor;
in situatia in care turistul achizitioneaza bilete de avion pe zboruri interne iar acestea nu mai corespund noului orar de zbor al cursei internationale, agentia nu are obligatia de a suporta eventualele diferente de pret ocazionate de reemiterea biletelor pe cursa interna; daca circuitul se anuleaza din cauza neintrunirii grupului minim, agentia nu este obligata sa suporte costul respectivelor bilete de avion;
conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective;
conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
politica de prealocare a locurilor in avion depinde de fiecare companie aeriana; la cerere, se pot furniza informatii suplimentare cu privire la acest aspect;
agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organelecompetente;
excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 25 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional; daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor avea program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitorului de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza;
bacsisurile pentru prestatorii locali (tips) reprezinta o practica internationala si nu sunt obligatorii;
acest program nu este recomandat persoanelor cu mobilitate redusa;
in situatia in care turistul are cerinte speciale, cum ar fi dar fara a se limita la: camere alaturate sau cu o anumita localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare catre prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decat in masura posibilitatilor de la fata locului;
nominalizarea insotitorului de grup si comunicarea datelor de contact ale acestuia vor fi furnizate cel tarziu cu o saptamana inaintea plecarii in calatorie;
asezarea in autocar se face in ordinea inscrierilor, incepand cu bancheta a doua;
prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.
ISTANBUL - Revelion (autocar) 2027

PARALIA KATERINI - Revelion (autocar) 2027
Itinerariu: Sofia - Meteora - Salonic - Katerini
Grecia impresioneaza prin istoria sa fascinanta, peisajele spectaculoase si atmosfera autentica mediteraneana. La poalele legendarului Munte Olimp, Paralia Katerini devine in perioada sarbatorilor de iarna o destinatie ideala pentru relaxare, excursii culturale si petrecerea Revelionului intr-o atmosfera greceasca autentica.

4 nopti cazare cu mic dejun la hotel 3* in Paralia Katerini;
tururi panoramice si pietonale in Sofia, Katerini si Salonic;
excursie de o zi la Meteora;
insotitor roman de grup.
NU SUNT INCLUSE:
asigurarea medicala de calatorie (nu este obligatorie, dar este recomandata);
asigurarea storno, se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, impreuna cu asigurarea medicala de calatorie;
bacsisuri pentru prestatorii locali (ex: soferi, personal hotelier, ghizi): 10 euro/persoana - se achita la sosirea in tara de destinatie prin insotitorul de grup;
excursiile optionale;
masa festiva de Revelion - 65 euro (optionala, se achita in agentie);
intrarile la obiectivele turistice;
taxele locale, obligatorii in Grecia si anume: 5 euro/ camera/ noapte (se achita personal, la receptia hotelului).

DOCUMENTE NECESARE CALATORIEI: CARTE DE IDENTITATE, PASAPORT SIMPLU ELECTRONIC SAU TEMPORAR VALABIL CEL PUTIN 6 LUNI DE LA INCHEIEREA CALATORIEI; TOTI COPIII AU NEVOIE DE PASAPORT;
ACEST PROGRAM NU NECESITA OBTINEREA VIZEI TURISTICE;

agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;

bacsisurile pentru prestatorii locali (tips) reprezinta o practica internatonala si nu sunt obligatorii;

nominalizarea insotitorului de grup si comunicarea datelor de contact ale acestuia vor fi furnizate cel tarziu cu 5 zile inaintea plecarii in calatorie;
asezarea in autocar se face in ordinea inscrierilor, incepand cu randul doi de banchete, locurile 5,6,7 si 8;

REVELION 2027 BUCOVINA DE POVESTE EXTRA REDUCERE
- 3 nopti cazare Hotel Continental 3* sau similar in Suceava cu mic dejun si CINA,
- CINA FESTIVA DE REVELION a petrecere cu DJ si uratori la miezul noptii,
- CINA FESTIVA (Petrecere cu Muzica cu DJ) - 01.01.2027, ghid de turism atestat.
Pretul nu include:
- intrarile la obiectivele turistice a au caracter orientativ (Casa memoriala Humulesti 20 lei / pers, Plimbarea cu Mocanita Hutulca a 65 lei/pers),
- cheltuieli personale,
- taxa de oras pentru fiecare cazare unde aceasta este solicitata,
- asigurare medicala (dupa caz) si storno,
- locuri preferentiale in autocar a primele 3 randuri (100 lei/pers/loc rand 1, 75 lei/pers/loc rand 2, 50 lei/pers /loc rand 3), taxa loc confirmat 13 - 24 = 35 lei/pers,
- vizite optionale,
- alte taxe de vizitare,
- ghizii locali specializati,
- taxa de rezervare pentru obiectivele turistice (dupa caz),
- alte costuri neprecizate la rubrica apretul includea.
- Pentru eventuale reduceri la acces intrari obiective turistice vizitate, turistii trebuie sa detina acte doveditoare pentru a le prezenta la achizitia biletelor (carte de identitate, talon de pensie la zi, certificate handicap, legitimatie sau carnet elev vizat la zi).
Avans 30% in termen de 3 zile de la inscriere, diferenta (70%) cu 45 zile inainte de data plecarii. Plata se face integral, la inscriere, in cazul rezervarii efectuate cu 44 de zile inainte de plecare.
Modalitati de plata: cash in agentiile de turism, cash in agentiile bancare, prin transfer bancar (internet banking) sau plata cu cardul direct pe site. Excursia trebuie achitata integral inainte de plecare.
Supliment camera single: 500 lei / pers (camerele single se confirma doar de catre agenti; achitarea suplimentului de camera single nu implica loc singur pe bancheta in autocar).
Supliment partaj garantat: 250 lei /pers (vezi notele privind observatii generale de calatorie a conditii de partaj, punctul 2).
Grup minim: 40 persoane.
In cazul nerealizarii grupului minim ne rezervam dreptul de a anula plecarea, cu posibilitatea inscrierii la un program similar.
Tarife copii:
- Copiii pana la 5 ani cazati cu doi adulti beneficiaza de gratuitate la cazare si loc in autocar, fara pat suplimentar, nu beneficiaza de mese, achita 65% din pret pachet (1750 lei).
- Copiii cu varste 5 ani a 12 ani cazati cu doi adulti achita 85% din pret pachet (2290 lei), beneficiaza de mese si loc in autocar, se asigura pat suplimentar.
- Copiii cu varsta peste 12 ani sau copii insotiti de un singur adult achita pret intreg.
Acte necesare: Carte de identitate valabila.
Nota: Locurile in autocar se distribuie incepand cu a doua bancheta in ordinea achitarii avansului.
OBSERVATII generale de calatorie:
1) tarifele de intrare la obiectivele turistice se achita de fiecare turist in parte in moneda locala; acestea au caracter orientativ si se pot modifica de catre autoritatile locale independent de agentie;
2) Conditii privind partajul: Partaj garantat - turistul care alege optiunea partaj garantat nu va achita suplimentul de camera single daca agentia nu reuseste sa completeze partajul.
Partaj negarantat - turistii care se inscriu singuri, fara a opta pentru partaj garantat, si pentru care agentia nu gaseste partener de camera, vor fi informati telefonic sau in scris si vor achita suplimentul de camera single cu cel tarziu 3 zile inainte de plecare. Refuzul de a achita suplimentul single inainte de plecare si renuntarea la calatorie se penalizeaza conform articolului Conditii pentru Anulari / Penalizari;
Inscrieri de ultim moment: Pentru rezervarile efectuate cu pana la 3 zile inainte de plecare, optiunea de partaj va fi reconfirmata impreuna cu agentul de turism. Alte precizari: Eventualele neintelegeri intre persoanele repartizate in regim de partaj nu sunt imputabile agentiei. Decizia de a renunta la partaj si de a opta pentru camera single se face prin achitarea suplimentului de camera single de catre ambele persoane. Turistii care opteaza pentru partaj negarantat, nu isi pot schimba optiunea pentru partaj garantat dupa achitarea avansului/ integral.
3) clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale; existenta anumitor facilitati precum minibar, balcon, frigider, cana fierbator pentru prepare ceai/cafea in fiecare camera, wi-fi in camera, etc nu pot fi garantate de catre agentie atat timp cat se asigura categoria de stele mentionata in programul detaliat. Unitatea de cazare poate solicita taxe suplimentare (minibar /frigider, seif, aer conditionat etc), turistul avand obligatia sa le achite si se informeze asupra acestora inaintea utilizarii acestor servicii. Este interzis fumatul in camerele unitatilor de cazare (cu exceptia camerelor pentru fumatori). In caz contrar, turistul va suporta toate penalizarile impuse de unitatea de cazare. Eventualele daune produse de turist in unitatea de cazare revin ca obligatie de plata acestuia.
4) agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
5) daca pentru pentru efectuarea calatoriei este necesara indeplinirea de catre Calator a unor formalitati suplimentare (de exemplu, calatoria impreuna cu minori, situatia in care numele calatorului este schimbat ca urmare a casatoriei/desfacerii ei etc.), acesta are obligatia de a indeplini toate cerintele legale. Pentru o informare optima, agentia recomanda si consultarea site -ului www.politiadefrontiera.ro si a site-ului Ministerului Afacerilor Externe a Romaniei: http://www.mae.ro, pentru informatii complete privind Regimul de calatorie in strainatate, cat si in ceea ce priveste conditiile de calatorie/intrare pe teritoriul tarii/tarilor de destinatie.
6) daca tara de destinatie impune obligativitatea efectuarii unor teste PCR pentru virusuri (SARS COV 2, sau alt tip de virus) sau obligativitatea de vaccinare, acestea din urma cad in responsabilitatea turistului si nu obliga agentia de turism la vreo despagubire sau anulare gratuita a rezervarii.
7) distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup; in cazul in care turistul are cerinte speciale cu privire la cazare (camere alaturate, camere cu balcon, etc) nu vor fi considerate confirmate decat in masura disponibilitatii de la fata locului.Mesele incluse in program sunt de categorie meniu standard, fix pentru toti turistii la fel. Orice solicitare de schimbare a acestuia se considera drept cerere speciala si se achita extra la fata locului de catre turist. Agentia de turism nu garanteaza meniuri speciale, nu are obligatia de a se informa cu privire la preferintele sau regimurile culinare ale turistilor, acestea fiind satisfacute in masura posibilitatilor la fata locului. Nominalizarea hotelurilor se va face la cerere dupa transmiterea informarii de plecare (cu 2 zile inainte de inceputul calatoriei, prin exceptie cu 24 ore inainte de plecare). Mentiunea in program a denumirii hotelului continuata de expresia asau similara face referire doar la categoria de confort si regimul de masa al hotelului.
8) ghidul/ conducatorul de grup poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fara a afecta structura programului; in caz exceptional, obiectivele din program se pot inlocui cu altele doar din motive care nu tin de agentie sau turisti (conditii meteo, restrictii de acces, cauze naturale, decizii care tin de autoritati);
9) conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor si la obiectivele turistice pot fi asigurate doar de catre ghizii locali; ghidul roman va face o prezentare in autocar si va asigura traducerea explicatiilor date de ghidul local in situatia in care se achita taxe ghizi locali in programul turistic sau daca grupul de turisti hotaraste angajarea acestuia la fata locului.
10) agentia nu este raspunzatoare pentru deteriorarea, pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
11) este obligatorie respectarea instructiunilor ghidului insotitor si intervalele orare date de acesta;
este obligatorie respectarea masurilor de pandemie in vigoare;
12) efectuarea partiala sau integrala a oricarei sume prin intermediul bancar reprezinta acceptarea pe deplin a termenilor si conditiilor prevazute in contractul de prestarii servicii turistice (disponibil pe site - recomandam citirea acestuia); turistul isi asuma ca este apt pentru calatorie si nu necesita asistenta specializata (cazuri medicale/ dizabilitati). Turistul aflat in situatie atipica (medicala sau de necesitate speciala) este obligat ca notifice in scris agentia cu privire la situatia personala inainte de inscriere si sa ceara acordul pentru participare. Ne rezervam dreptul de a refuza participarea persoanelor care ca urmare a situatiilor speciale pot pune in dificultate derularea programului turistic, afectand astfel toti participantii la calatorie.
13) transportul se va realiza cu microbuz, minibus, midiautocar, autocar in functie de numarul de turisti participanti la program; turistul are obligatia respectarii conditiilor de transport persoane disponibile pe site (recomandam citirea acestora). In mijlocele de transport sunt interzise fumatul, consumul de bauturi alcoolice sau substante stupefiante. Ne rezervam dreptul de a nu imbarca sau de a debarca (dupa caz) pasagerii in stare de ebrietate si pasagerii care afecteaza ordinea si siguranta celorlalti pasageri sau a conducatorilor auto, ori incalca conditiile de transport persoane, fara rambursarea costurilor de transport. Pasagerii se obliga sa achite catre compania de transport contravaloarea oricaror distrugeri aduse mijloacelor de transport.
14) transbordarea se efectueaza pentru un minim de 8 persoane pentru fiecare localitate de transfer; pentru un numar mai mic de persoane, transbordarea se efectueaza in conditii speciale comunicate de agentie (tarif si durata);
15) prezentul program este parte integranta a contractului de prestari servicii turistice incheiat si se completeaza cu informatiile precontractuale disponibile pe site (recomandam citirea acestora). Recomandam incheierea asigurarii storno pentru a va proteja inainte de plecare (in cazul anularii calatoriei) si a asigurarii medicale pentru protectie pe durata derularii programului turistic (in cazul unor situatii medicale neprevazute).
NOTA transferuri: Transferurile din tara se efectueaza cu autoturismul, microbuzul, minibus sau autocar in functie de marimea grupului, cu auto proprii sau cu parteneri locali care efectueaza curse regulate. Ora de transfer se va comunica in functie de localitatile de preluare si se vor grupa toti pasagerii pe traseul respectiv catre Bucuresti / sau localitate de destinatie (in cazul efectuarii transbordarii pentru mai multe curse, durata asteptarii masinilor de transfer poate fi de maxim 2 ore). Pentru imbarcarea din tara, transferul se achita si se confirma cu cel tarziu 5 zile inainte de plecare. Tarifele sunt per persoana dus- intors, iar in cazul in care transferul se efectueaza doar pe un sens, se va achita jumatate din tariful corespundator rutei.
Ruta Loc imbarcare Tarif / persoana / dus - intors
Campina - Bucuresti - retur Benzinarie OMV 250 lei
Giurgiu - Bucuresti - retur Rompetrol vis-a-vis de Kaufland 200 lei
Mioveni - Pitesti - retur Catedrala Sf Petru si Pavel 280 lei
Pitesti - Bucuresti - retur Petrom Podul Viilor 250 lei
Ploiesti - Bucuresti - retur Benzinaria Petrom Metro 230 lei
Rm Valcea - Bucuresti - retur Gara 300 lei
Targoviste - Bucuresti - retur Hotel Valahia 280 lei
Rm Valcea a Pitesti - retur 150 lei
Conditii pentru ANULARI, PENALIZARI:
a) Se achita 5% avans din pretul pachetului de servicii in termen de 7 zile de la inscriere daca inscrierea se face cu mai mult de 60 de zile pana la plecare. Penalizare 5 % la retragere cu mai mult de 60 de zile pana la plecare.
b) Se achita 30% din pretul pachetului de servicii la inscrierea cu pana la 60 zile inainte de plecare, sau diferenta de 25% daca s-a facut inscrierea cu 5% avans. Penalizare 30% daca renuntarea se face in intervalul 60 zile - 31 zile inainte de plecare.
c) Se achita 100% din pretul pachetului de servicii la inscrierea cu pana in 30 de zile ,sau diferenta de 70% daca inscrierea s-a facut cu avans. Penalizare 100% daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 30 zile inainte de plecare.
d) Penalizare 100% din pretul pachetului de servicii pentru neprezentarea la program indiferent de motivul invocat.
e) Penalizare 100% din pretul pachetului de servicii cand calatorul nu poate pleca in calatorie pentru ca documentele personale necesare efectuarii calatoriei nu sunt complete sau nu sunt conforme cu cerintele normelor legale in vigoare, cand calatorul este intors de la granitele Romaniei de catre politia de frontiera din motive ce nu tin de agentie sau calatorul nu este acceptat de catre organele de frontiera din tara de destinatie (valabil pentru calatoriile inafara Romaniei).
f) Penalizare 100% din pretul pachetului de servicii pentru in cazul in care plata pentru serviciile turistice interne a fost facuta partial sau integral cu vouchere de vacanta.
g) 100% pentru biletele de avion.
Nota: In situatia in care masurile luate de catre autoritati impun restrictii de calatorie care ingreuneaza sau fac imposibila executarea pachetului de servicii de calatorie, turistul va beneficia de un VOUCHER emis de CISTOUR (considerat anexa la contractul de comercializare a pachetelor de servicii de calatorie, pentru intreaga suma achitata). Voucherul poate fi utilizat timp de 12 luni de la emitere, integral la efectuarea uneia sau mai multor rezervari pentru orice pachete CISTOUR Agency in calitate de organizator. In cazul utilizarii VOUCHER-ului pentru mai multe pachete turistice, acestea trebuie comunicate simultan.
REVELION 2027 BOTOSANI - MOLDOVA DE POVESTE EXTRA REDUCERE
- 3 nopti cazare cu 2 mic dejun, cina, cina festiva din prima zi a anului, cina festiva din seara de Revelion si un Brunch 01.01.2027 la Hotel Rapsodia 3* sau similar in Botosani,
- ghid de turism atestat.
Pretul nu include:
- intrarile la obiectivele turistice a au caracter orientativ (Muzeul George Enescu Tescani a 20 lei/pers, Memorialul Ipotesti a 10 lei/pers),
- cheltuieli personale,
- taxa de oras pentru fiecare cazare unde aceasta este solicitata,
- asigurare medicala (dupa caz) si storno,
- locuri preferentiale in autocar a primele 3 randuri (100 lei/pers/loc rand 1, 75 lei/pers/loc rand 2, 50 lei/pers /loc rand 3), taxa loc confirmat 13 - 24 = 35 lei/pers,
- vizite optionale,
- alte taxe de vizitare,
- ghizii locali specializati,
- taxa de rezervare pentru obiectivele turistice (dupa caz),
- alte costuri neprecizate la rubrica apretul includea.
Avans 30% in termen de 3 zile de la inscriere, diferenta (70%) cu 45 zile inainte de data plecarii. Plata se face integral, la inscriere, in cazul rezervarii efectuate cu 44 de zile inainte de plecare.
Modalitati de plata: cash in agentiile de turism, cash in agentiile bancare, prin transfer bancar (internet banking) sau plata cu cardul direct pe site. Excursia trebuie achitata integral inainte de plecare.
Supliment camera single: 600 lei / pers (camerele single se confirma doar de catre agenti; achitarea suplimentului de camera single nu implica loc singur pe bancheta in autocar).
Supliment partaj garantat: 300 lei /pers (vezi notele privind observatii generale de calatorie a conditii de partaj, punctul 2).
Grup minim: 25 persoane.
In cazul nerealizarii grupului minim ne rezervam dreptul de a anula plecarea, cu posibilitatea inscrierii la un program similar.
Tarife copii:
- Copiii pana la 5 ani cazati cu doi adulti beneficiaza de gratuitate la cazare si loc in autocar, fara pat suplimentar, nu beneficiaza de mese, achita 65% din pret pachet (1750 lei).
- Copiii cu varste 5 ani a 12 ani cazati cu doi adulti achita 85% din pret pachet (2290 lei), beneficiaza de mese si loc in autocar, se asigura pat suplimentar.
- Copiii cu varsta peste 12 ani sau copiii insotiti de un singur adult achita pret intreg.
Acte necesare: Carte de identitate valabila.
Nota: Locurile in autocar se distribuie incepand cu a doua bancheta in ordinea achitarii avansului.
OBSERVATII generale de calatorie:
1) tarifele de intrare la obiectivele turistice se achita de fiecare turist in parte in moneda locala; acestea au caracter orientativ si se pot modifica de catre autoritatile locale independent de agentie;
2) Conditii privind partajul: Partaj garantat - turistul care alege optiunea partaj garantat nu va achita suplimentul de camera single daca agentia nu reuseste sa completeze partajul.
Partaj negarantat - turistii care se inscriu singuri, fara a opta pentru partaj garantat, si pentru care agentia nu gaseste partener de camera, vor fi informati telefonic sau in scris si vor achita suplimentul de camera single cu cel tarziu 3 zile inainte de plecare. Refuzul de a achita suplimentul single inainte de plecare si renuntarea la calatorie se penalizeaza conform articolului Conditii pentru Anulari / Penalizari;
Inscrieri de ultim moment: Pentru rezervarile efectuate cu pana la 3 zile inainte de plecare, optiunea de partaj va fi reconfirmata impreuna cu agentul de turism. Alte precizari: Eventualele neintelegeri intre persoanele repartizate in regim de partaj nu sunt imputabile agentiei. Decizia de a renunta la partaj si de a opta pentru camera single se face prin achitarea suplimentului de camera single de catre ambele persoane. Turistii care opteaza pentru partaj negarantat, nu isi pot schimba optiunea pentru partaj garantat dupa achitarea avansului/ integral.
3) clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale; existenta anumitor facilitati precum minibar, balcon, frigider, cana fierbator pentru prepare ceai/cafea in fiecare camera, wi-fi in camera, etc nu pot fi garantate de catre agentie atat timp cat se asigura categoria de stele mentionata in programul detaliat. Unitatea de cazare poate solicita taxe suplimentare (minibar /frigider, seif, aer conditionat etc), turistul avand obligatia sa le achite si se informeze asupra acestora inaintea utilizarii acestor servicii. Este interzis fumatul in camerele unitatilor de cazare (cu exceptia camerelor pentru fumatori). In caz contrar, turistul va suporta toate penalizarile impuse de unitatea de cazare. Eventualele daune produse de turist in unitatea de cazare revin ca obligatie de plata acestuia.
4) agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
5) daca pentru pentru efectuarea calatoriei este necesara indeplinirea de catre Calator a unor formalitati suplimentare (de exemplu, calatoria impreuna cu minori, situatia in care numele calatorului este schimbat ca urmare a casatoriei/desfacerii ei etc.), acesta are obligatia de a indeplini toate cerintele legale. Pentru o informare optima, agentia recomanda si consultarea site -ului www.politiadefrontiera.ro si a site-ului Ministerului Afacerilor Externe a Romaniei: http://www.mae.ro, pentru informatii complete privind Regimul de calatorie in strainatate, cat si in ceea ce priveste conditiile de calatorie/intrare pe teritoriul tarii/tarilor de destinatie.
6) daca tara de destinatie impune obligativitatea efectuarii unor teste PCR pentru virusuri (SARS COV 2, sau alt tip de virus) sau obligativitatea de vaccinare, acestea din urma cad in responsabilitatea turistului si nu obliga agentia de turism la vreo despagubire sau anulare gratuita a rezervarii.
7) distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup; in cazul in care turistul are cerinte speciale cu privire la cazare (camere alaturate, camere cu balcon, etc) nu vor fi considerate confirmate decat in masura disponibilitatii de la fata locului.Mesele incluse in program sunt de categorie meniu standard, fix pentru toti turistii la fel. Orice solicitare de schimbare a acestuia se considera drept cerere speciala si se achita extra la fata locului de catre turist. Agentia de turism nu garanteaza meniuri speciale, nu are obligatia de a se informa cu privire la preferintele sau regimurile culinare ale turistilor, acestea fiind satisfacute in masura posibilitatilor la fata locului. Nominalizarea hotelurilor se va face la cerere dupa transmiterea informarii de plecare (cu 2 zile inainte de inceputul calatoriei, prin exceptie cu 24 ore inainte de plecare). Mentiunea in program a denumirii hotelului continuata de expresia asau similara face referire doar la categoria de confort si regimul de masa al hotelului.
8) ghidul/ conducatorul de grup poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fara a afecta structura programului; in caz exceptional, obiectivele din program se pot inlocui cu altele doar din motive care nu tin de agentie sau turisti (conditii meteo, restrictii de acces, cauze naturale, decizii care tin de autoritati);
9) conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor si la obiectivele turistice pot fi asigurate doar de catre ghizii locali; ghidul roman va face o prezentare in autocar si va asigura traducerea explicatiilor date de ghidul local in situatia in care se achita taxe ghizi locali in programul turistic sau daca grupul de turisti hotaraste angajarea acestuia la fata locului.
10) agentia nu este raspunzatoare pentru deteriorarea, pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
11) este obligatorie respectarea instructiunilor ghidului insotitor si intervalele orare date de acesta;
este obligatorie respectarea masurilor de pandemie in vigoare;
12) efectuarea partiala sau integrala a oricarei sume prin intermediul bancar reprezinta acceptarea pe deplin a termenilor si conditiilor prevazute in contractul de prestarii servicii turistice (disponibil pe site - recomandam citirea acestuia); turistul isi asuma ca este apt pentru calatorie si nu necesita asistenta specializata (cazuri medicale/ dizabilitati). Turistul aflat in situatie atipica (medicala sau de necesitate speciala) este obligat ca notifice in scris agentia cu privire la situatia personala inainte de inscriere si sa ceara acordul pentru participare. Ne rezervam dreptul de a refuza participarea persoanelor care ca urmare a situatiilor speciale pot pune in dificultate derularea programului turistic, afectand astfel toti participantii la calatorie.
13) transportul se va realiza cu microbuz, minibus, midiautocar, autocar in functie de numarul de turisti participanti la program; turistul are obligatia respectarii conditiilor de transport persoane disponibile pe site (recomandam citirea acestora). In mijlocele de transport sunt interzise fumatul, consumul de bauturi alcoolice sau substante stupefiante. Ne rezervam dreptul de a nu imbarca sau de a debarca (dupa caz) pasagerii in stare de ebrietate si pasagerii care afecteaza ordinea si siguranta celorlalti pasageri sau a conducatorilor auto, ori incalca conditiile de transport persoane, fara rambursarea costurilor de transport. Pasagerii se obliga sa achite catre compania de transport contravaloarea oricaror distrugeri aduse mijloacelor de transport.
14) transbordarea se efectueaza pentru un minim de 8 persoane pentru fiecare localitate de transfer; pentru un numar mai mic de persoane, transbordarea se efectueaza in conditii speciale comunicate de agentie (tarif si durata);
15) prezentul program este parte integranta a contractului de prestari servicii turistice incheiat si se completeaza cu informatiile precontractuale disponibile pe site (recomandam citirea acestora). Recomandam incheierea asigurarii storno pentru a va proteja inainte de plecare (in cazul anularii calatoriei) si a asigurarii medicale pentru protectie pe durata derularii programului turistic (in cazul unor situatii medicale neprevazute).
NOTA transferuri: Transferurile din tara se efectueaza cu autoturismul, microbuzul, minibus sau autocar in functie de marimea grupului, cu auto proprii sau cu parteneri locali care efectueaza curse regulate. Ora de transfer se va comunica in functie de localitatile de preluare si se vor grupa toti pasagerii pe traseul respectiv catre Bucuresti / sau localitate de destinatie (in cazul efectuarii transbordarii pentru mai multe curse, durata asteptarii masinilor de transfer poate fi de maxim 2 ore). Pentru imbarcarea din tara, transferul se achita si se confirma cu cel tarziu 5 zile inainte de plecare. Tarifele sunt per persoana dus- intors, iar in cazul in care transferul se efectueaza doar pe un sens, se va achita jumatate din tariful corespundator rutei.
Imbarcari din tara:
Ruta Loc imbarcare Tarif / persoana / dus - intors
Campina - Bucuresti - retur Benzinarie OMV 250 lei
Giurgiu - Bucuresti - retur Rompetrol vis-a-vis de Kaufland 200 lei
Mioveni - Pitesti - retur Catedrala Sf Petru si Pavel 280 lei
Pitesti - Bucuresti a retur Petrom Podul Viilor 250 lei
Ploiesti - Bucuresti - retur Benzinaria Petrom Metro 230 lei
Rm Valcea - Bucuresti - retur Gara 300 lei
Targoviste - Bucuresti - retur Hotel Valahia 280 lei
Conditii pentru ANULARI, PENALIZARI:
a) Se achita 5% avans din pretul pachetului de servicii in termen de 7 zile de la inscriere daca inscrierea se face cu mai mult de 60 de zile pana la plecare. Penalizare 5 % la retragere cu mai mult de 60 de zile pana la plecare.
b) Se achita 30% din pretul pachetului de servicii la inscrierea cu pana la 60 zile inainte de plecare, sau diferenta de 25% daca s-a facut inscrierea cu 5% avans. Penalizare 30% daca renuntarea se face in intervalul 60 zile - 31 zile inainte de plecare.
c) Se achita 100% din pretul pachetului de servicii la inscrierea cu pana in 30 de zile ,sau diferenta de 70% daca inscrierea s-a facut cu avans. Penalizare 100% daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 30 zile inainte de plecare.
d) Penalizare 100% din pretul pachetului de servicii pentru neprezentarea la program indiferent de motivul invocat.
e) Penalizare 100% din pretul pachetului de servicii cand calatorul nu poate pleca in calatorie pentru ca documentele personale necesare efectuarii calatoriei nu sunt complete sau nu sunt conforme cu cerintele normelor legale in vigoare, cand calatorul este intors de la granitele Romaniei de catre politia de frontiera din motive ce nu tin de agentie sau calatorul nu este acceptat de catre organele de frontiera din tara de destinatie (valabil pentru calatoriile inafara Romaniei).
f) Penalizare 100% din pretul pachetului de servicii pentru in cazul in care plata pentru serviciile turistice interne a fost facuta partial sau integral cu vouchere de vacanta.
g) 100% pentru biletele de avion.
Nota: In situatia in care masurile luate de catre autoritati impun restrictii de calatorie care ingreuneaza sau fac imposibila executarea pachetului de servicii de calatorie, turistul va beneficia de un VOUCHER emis de CISTOUR (considerat anexa la contractul de comercializare a pachetelor de servicii de calatorie, pentru intreaga suma achitata). Voucherul poate fi utilizat timp de 12 luni de la emitere, integral la efectuarea uneia sau mai multor rezervari pentru orice pachete CISTOUR Agency in calitate de organizator. In cazul utilizarii VOUCHER-ului pentru mai multe pachete turistice, acestea trebuie comunicate simultan.
BUDAPESTA SI VIENA - Revelion (autocar) 2027
Itinerariu: Budapesta Viena Shopping Parndorf Outlet
Budapesta, supranumita Perla Dunarii, este formata din vechile orase Buda si Pesta,
unite de poduri spectaculoase peste Dunare. Capitala Ungariei este apreciata pentru panorama impresionanta, cladirile monumentale, baile termale si atmosfera romantica ce atrage turisti din intreaga lume.
Viena este una dintre cele mai elegante capitale europene, fosta capitala a Imperiului Habsburgic, renumita pentru arhitectura imperiala, palatele spectaculoase si atmosfera culturala unica. Orasul impresioneaza prin cladiri istorice, cafenele celebre si traditia muzicii clasice, fiind locul unde au creat mari compozitori precum Mozart si Strauss.
SERVICII INCLUSE:
transport cu autocar (standard international) conform itinerariului;
4 nopti cazare cu mic dejun la hotel 3* in Budapesta;
Excursie de o zi la Viena si Parndorf;
tur panoramic si pietonal in Budapesta;
insotitor roman de grup.
NU SUNT INCLUSE:
asigurarea medicala de calatorie (optionala recomandata);
asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;
Cina festiva de Revelion (optionala): 170 euro/ persoana;
bacsisuri (tips) pentru prestatorii locali, de exemplu soferi, personal hotelier, ghizi: 25 euro /persoana, reprezinta o practica internationala apreciata dar optionala (se ofera la sosirea in tara de destinatie);
excursiile optionale si biletele de intrare la obiectivele turistice;
bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program.
GRUP MINIM:
Oferta a fost calculata pentru un grup de 40 persoane.
Pentru un numar mai mic de 40 participanti, nu se percepe niciun supliment.
Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca nu se vor inscrie minim 30 participanti cu 21 zile inainte de plecare. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba mijlocul de transport sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul maxim rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.
CONDITII FINANCIARE:
TERMENE DE PLATA:
20% din pretul pachetului turistic la inscriere;
30% din pretul pachetului turistic cu minim 60 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic cu minim 45 zile inaintea plecarii.
Procentul aferent primei plati se va calcula in functie de momentul inscrierii. Daca inscrierea intervine cu mai putin de 45 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.
CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
10% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 120 zile - 91 zile inaintea plecarii;
20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 90 zile - 60 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 59 zile - 30 zile inaintea plecarii;
100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 30 zile calendaristice
inainte de data plecarii sau pentru neprezentarea la program.
IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.
OBSERVATII:
DOCUMENTE NECESARE CALATORIEI: CARTE DE IDENTITATE VALABILA SAU PASAPORT SIMPLU ELECTRONIC SAU TEMPORAR VALABIL CEL PUTIN 6 LUNI DE LA INCHEIEREA CALATORIEI; TOTI COPIII AU NEVOIE DE PASAPORT;
ACEST PROGRAM NU NECESITA OBTINEREA VIZEI TURISTICE DE CATRE CETATENII ROMANI;
clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale;
conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera; informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro;
persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite);
agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
tariful pentru copil este valabil in cazul in care acesta sta in camera cu doi adulti. Pentru a beneficia de tariful de copil acesta trebuie sa nu fi depasit la data inceperii calatoriei varsta mentionata in program.
distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup;
hotelul isi rezerva dreptul de a solicita fiecarui turist o suma cash sau o copie a cartii de credit personale, ca garantie pentru cheltuielile suplimentare ce urmeaza a fi facute pe parcursul sederii;
pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor;
in ultimii ani tot mai multe hoteluri si vase de croaziera au initiat politica fara bani cash (cash free). Astfel, este posibil ca unii prestatori sa nu mai incaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important sa detineti un card de credit cand calatoriti in afara tarii;
persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa se retraga fara penalizari sau sa opteze pentru camera single;
conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective;
conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 20 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional; daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor ave program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitorului de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza;
bacsisurile pentru prestatorii locali (tips) reprezinta o practica internationala si nu sunt obligatorii;
acest program nu este recomandat persoanelor cu mobilitate redusa;
in situatia in care turistul are cerinte speciale, cum ar fi dar fara a se limita la: camere alaturate sau cu o anumita localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare catre prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decat in masura posibilitatilor de la fata locului;
nominalizarea insotitorului de grup si comunicarea datelor de contact ale acestuia vor fi furnizate cel tarziu cu 5 zile, inaintea plecarii in calatorie;
asezarea in autocar se face in ordinea inscrierilor, incepand cu bancheta a doua;
locurile preferentiale se pot achizitiona in limita disponibilitatilor, la tariful de 25 euro/ persoana;

REVELION 2027 MARAMURES DE POVESTE EXTRA REDUCERE
- transport cu autocar;
- 3 nopti cazare cu mic dejun si cina
- cina festiva de Revelion cu muzica de petrecere live la Motel Moara Veche 3* Sacalaseni sau similar, acces la jacuzzi, piscina, sauna, conform program;
- ghid de turism atestat.
Pretul nu include:
- intrarile la obiectivele turistice - au caracter orientativ;
- cheltuieli personale;
- taxa de oras pentru fiecare cazare unde aceasta este solicitata;
- asigurare medicala (dupa caz) si storno;
- locuri preferentiale in autocar - primele 3 randuri (100 lei/pers/loc rand 1, 75 lei/pers/loc rand 2, 50 lei/pers /loc rand 3);
- vizite optionale;
- alte taxe de vizitare;
- ghizii locali specializati;
- taxa de rezervare pentru obiectivele turistice (dupa caz);
- alte costuri neprecizate la rubrica pretul include. Pentru eventuale reduceri la acces intrari obiective turistice vizitate, turistii trebuie sa detina acte doveditoare pentru a le prezenta la achizitia biletelor (carte de identitate, talon de pensie la zi, certificate handicap, legitimatie sau carnet elev vizat la zi).
Avans minim 30% in termen de 7 zile de la momentul efectuarii rezervarii. Diferenta se achita cel tarziu cu 15 zile inainte de plecare.
Modalitati de plata: cash in agentiile de turism, cash in agentiile bancare, prin transfer bancar (internet banking) sau plata cu cardul direct pe site. Excursia trebuie achitata integral inainte de plecare.
Supliment camera single: 450 lei / pers (camerele single se confirma doar de catre agenti; achitarea suplimentului de camera single nu implica loc singur pe bancheta in autocar).
Supliment partaj garantat: 225 lei /pers (vezi notele privind observatii generale de calatorie a conditii de partaj, punctul 2).
Grup minim: 40 persoane.
In cazul nerealizarii grupului minim ne rezervam dreptul de a anula plecarea, cu posibilitatea inscrierii la un program similar.
Tarife copii:
Copiii pana la 5 ani cazati cu doi adulti beneficiaza de gratuitate la cazare si loc in autocar, fara pat suplimentar, nu beneficiaza de mese, achita 65% din pret pachet (1855 lei).
Copiii cu varste 5 ani - 12 ani cazati cu doi adulti achita 85% din pret pachet (2425 lei), beneficiaza de mese si loc in autocar, se asigura pat suplimentar.
Copiii cu varsta peste 12 ani sau copii insotiti de un singur adult achita pret intreg.
Acte necesare: Carte de identitate valabila.
Nota: Locurile in autocar se distribuie incepand cu a doua bancheta in ordinea achitarii avansului.
OBSERVATII generale de calatorie:
1) tarifele de intrare la obiectivele turistice se achita de fiecare turist in parte in moneda locala; acestea au caracter orientativ si se pot modifica de catre autoritatile locale independent de agentie;
2) Conditii privind partajul: Partaj garantat - turistul care alege optiunea partaj garantat nu va achita suplimentul de camera single daca agentia nu reuseste sa completeze partajul.
Partaj negarantat - turistii care se inscriu singuri, fara a opta pentru partaj garantat, si pentru care agentia nu gaseste partener de camera, vor fi informati telefonic sau in scris si vor achita suplimentul de camera single cu cel tarziu 3 zile inainte de plecare. Refuzul de a achita suplimentul single inainte de plecare si renuntarea la calatorie se penalizeaza conform articolului Conditii pentru Anulari / Penalizari;
Inscrieri de ultim moment: Pentru rezervarile efectuate cu pana la 3 zile inainte de plecare, optiunea de partaj va fi reconfirmata impreuna cu agentul de turism. Alte precizari: Eventualele neintelegeri intre persoanele repartizate in regim de partaj nu sunt imputabile agentiei. Decizia de a renunta la partaj si de a opta pentru camera single se face prin achitarea suplimentului de camera single de catre ambele persoane. Turistii care opteaza pentru partaj negarantat, nu isi pot schimba optiunea pentru partaj garantat dupa achitarea avansului/ integral.
3) clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale; existenta anumitor facilitati precum minibar, balcon, frigider, cana fierbator pentru prepare ceai/cafea in fiecare camera, wi-fi in camera, etc nu pot fi garantate de catre agentie atat timp cat se asigura categoria de stele mentionata in programul detaliat. Unitatea de cazare poate solicita taxe suplimentare (minibar /frigider, seif, aer conditionat etc), turistul avand obligatia sa le achite si se informeze asupra acestora inaintea utilizarii acestor servicii. Este interzis fumatul in camerele unitatilor de cazare (cu exceptia camerelor pentru fumatori). In caz contrar, turistul va suporta toate penalizarile impuse de unitatea de cazare. Eventualele daune produse de turist in unitatea de cazare revin ca obligatie de plata acestuia.
4) agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
5) daca pentru pentru efectuarea calatoriei este necesara indeplinirea de catre Calator a unor formalitati suplimentare (de exemplu, calatoria impreuna cu minori, situatia in care numele calatorului este schimbat ca urmare a casatoriei/desfacerii ei etc.), acesta are obligatia de a indeplini toate cerintele legale. Pentru o informare optima, agentia recomanda si consultarea site -ului www.politiadefrontiera.ro si a site-ului Ministerului Afacerilor Externe a Romaniei: http://www.mae.ro, pentru informatii complete privind Regimul de calatorie in strainatate, cat si in ceea ce priveste conditiile de calatorie/intrare pe teritoriul tarii/tarilor de destinatie.
6) daca tara de destinatie impune obligativitatea efectuarii unor teste PCR pentru virusuri (SARS COV 2, sau alt tip de virus) sau obligativitatea de vaccinare, acestea din urma cad in responsabilitatea turistului si nu obliga agentia de turism la vreo despagubire sau anulare gratuita a rezervarii.
7) distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup; in cazul in care turistul are cerinte speciale cu privire la cazare (camere alaturate, camere cu balcon, etc) nu vor fi considerate confirmate decat in masura disponibilitatii de la fata locului.Mesele incluse in program sunt de categorie meniu standard, fix pentru toti turistii la fel. Orice solicitare de schimbare a acestuia se considera drept cerere speciala si se achita extra la fata locului de catre turist. Agentia de turism nu garanteaza meniuri speciale, nu are obligatia de a se informa cu privire la preferintele sau regimurile culinare ale turistilor, acestea fiind satisfacute in masura posibilitatilor la fata locului. Nominalizarea hotelurilor se va face la cerere dupa transmiterea informarii de plecare (cu 2 zile inainte de inceputul calatoriei, prin exceptie cu 24 ore inainte de plecare). Mentiunea in program a denumirii hotelului continuata de expresia asau similara face referire doar la categoria de confort si regimul de masa al hotelului.
8) ghidul/ conducatorul de grup poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fara a afecta structura programului; in caz exceptional, obiectivele din program se pot inlocui cu altele doar din motive care nu tin de agentie sau turisti (conditii meteo, restrictii de acces, cauze naturale, decizii care tin de autoritati);
9) conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor si la obiectivele turistice pot fi asigurate doar de catre ghizii locali; ghidul roman va face o prezentare in autocar si va asigura traducerea explicatiilor date de ghidul local in situatia in care se achita taxe ghizi locali in programul turistic sau daca grupul de turisti hotaraste angajarea acestuia la fata locului.
10) agentia nu este raspunzatoare pentru deteriorarea, pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
11) este obligatorie respectarea instructiunilor ghidului insotitor si intervalele orare date de acesta;
este obligatorie respectarea masurilor de pandemie in vigoare;
12) efectuarea partiala sau integrala a oricarei sume prin intermediul bancar reprezinta acceptarea pe deplin a termenilor si conditiilor prevazute in contractul de prestarii servicii turistice (disponibil pe site - recomandam citirea acestuia); turistul isi asuma ca este apt pentru calatorie si nu necesita asistenta specializata (cazuri medicale/ dizabilitati). Turistul aflat in situatie atipica (medicala sau de necesitate speciala) este obligat ca notifice in scris agentia cu privire la situatia personala inainte de inscriere si sa ceara acordul pentru participare. Ne rezervam dreptul de a refuza participarea persoanelor care ca urmare a situatiilor speciale pot pune in dificultate derularea programului turistic, afectand astfel toti participantii la calatorie.
13) transportul se va realiza cu microbuz, minibus, midiautocar, autocar in functie de numarul de turisti participanti la program; turistul are obligatia respectarii conditiilor de transport persoane disponibile pe site (recomandam citirea acestora). In mijlocele de transport sunt interzise fumatul, consumul de bauturi alcoolice sau substante stupefiante. Ne rezervam dreptul de a nu imbarca sau de a debarca (dupa caz) pasagerii in stare de ebrietate si pasagerii care afecteaza ordinea si siguranta celorlalti pasageri sau a conducatorilor auto, ori incalca conditiile de transport persoane, fara rambursarea costurilor de transport. Pasagerii se obliga sa achite catre compania de transport contravaloarea oricaror distrugeri aduse mijloacelor de transport.
14) transbordarea se efectueaza pentru un minim de 8 persoane pentru fiecare localitate de transfer; pentru un numar mai mic de persoane, transbordarea se efectueaza in conditii speciale comunicate de agentie (tarif si durata);
15) prezentul program este parte integranta a contractului de prestari servicii turistice incheiat si se completeaza cu informatiile precontractuale disponibile pe site (recomandam citirea acestora). Recomandam incheierea asigurarii storno pentru a va proteja inainte de plecare (in cazul anularii calatoriei) si a asigurarii medicale pentru protectie pe durata derularii programului turistic (in cazul unor situatii medicale neprevazute).
NOTA transferuri: Transferurile din tara se efectueaza cu autoturismul, microbuzul, minibus sau autocar in functie de marimea grupului, cu auto proprii sau cu parteneri locali care efectueaza curse regulate. Ora de transfer se va comunica in functie de localitatile de preluare si se vor grupa toti pasagerii pe traseul respectiv catre Bucuresti / sau localitate de destinatie (in cazul efectuarii transbordarii pentru mai multe curse, durata asteptarii masinilor de transfer poate fi de maxim 2 ore). Pentru imbarcarea din tara, transferul se achita si se confirma cu cel tarziu 5 zile inainte de plecare. Tarifele sunt per persoana dus- intors, iar in cazul in care transferul se efectueaza doar pe un sens, se va achita jumatate din tariful corespundator rutei.
Campina - Bucuresti - retur (Benzinarie OMV) - 250 lei
Giurgiu - Bucuresti - retur (Rompetrol vis-a-vis de Kaufland) - 200 lei
Mioveni - Pitesti - retur (Catedrala Sf Petru si Pavel) - 280 lei
Pitesti - Bucuresti a retur (Petrom Podul Viilor) - GRATUIT
Ploiesti - Bucuresti - retur (Benzinaria Petrom Metro) - 230 lei
Rm Valcea - Bucuresti - retur (Gara) - GRATUIT
Targoviste - Bucuresti - retur (Hotel Valahia) - 280 lei
Rm Valcea - Pitesti - retur - GRATUIT
Conditii pentru ANULARI, PENALIZARI:
a) Se achita 5% avans din pretul pachetului de servicii in termen de 7 zile de la inscriere daca inscrierea se face cu mai mult de 60 de zile pana la plecare. Penalizare 5 % la retragere cu mai mult de 60 de zile pana la plecare.
b) Se achita 30% din pretul pachetului de servicii la inscrierea cu pana la 60 zile inainte de plecare, sau diferenta de 25% daca s-a facut inscrierea cu 5% avans. Penalizare 30% daca renuntarea se face in intervalul 60 zile - 31 zile inainte de plecare.
c) Se achita 100% din pretul pachetului de servicii la inscrierea cu pana in 30 de zile ,sau diferenta de 70% daca inscrierea s-a facut cu avans. Penalizare 100% daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 30 zile inainte de plecare.
d) Penalizare 100% din pretul pachetului de servicii pentru neprezentarea la program indiferent de motivul invocat.
e) Penalizare 100% din pretul pachetului de servicii cand calatorul nu poate pleca in calatorie pentru ca documentele personale necesare efectuarii calatoriei nu sunt complete sau nu sunt conforme cu cerintele normelor legale in vigoare, cand calatorul este intors de la granitele Romaniei de catre politia de frontiera din motive ce nu tin de agentie sau calatorul nu este acceptat de catre organele de frontiera din tara de destinatie (valabil pentru calatoriile inafara Romaniei).
f) Penalizare 100% din pretul pachetului de servicii pentru in cazul in care plata pentru serviciile turistice interne a fost facuta partial sau integral cu vouchere de vacanta.
g) 100% pentru biletele de avion.
Nota: In situatia in care masurile luate de catre autoritati impun restrictii de calatorie care ingreuneaza sau fac imposibila executarea pachetului de servicii de calatorie, turistul va beneficia de un VOUCHER emis de CISTOUR (considerat anexa la contractul de comercializare a pachetelor de servicii de calatorie, pentru intreaga suma achitata). Voucherul poate fi utilizat timp de 12 luni de la emitere, integral la efectuarea uneia sau mai multor rezervari pentru orice pachete CISTOUR Agency in calitate de organizator. In cazul utilizarii VOUCHER-ului pentru mai multe pachete turistice, acestea trebuie comunicate simultan.
REVELION 2027 BAILE HERCULANE EXTRA REDUCERE
- transport cu autocar
- 3 nopti cazare cu 2 mic dejun, cina, cina festiva din prima zi a anului, cina festiva din seara de Revelion si un Brunch 01.01.2027;
- ghid de turism atestat.
Pretul nu include:
- intrarile la obiectivele turistice - au caracter orientativ (Vila Florica 20 lei / pers);
- cheltuieli personale;
- taxa de oras pentru fiecare cazare unde aceasta este solicitata;
- asigurare medicala (dupa caz) si storno;
- locuri preferentiale in autocar - primele 3 randuri (100 lei/pers/loc rand 1, 75 lei/pers/loc rand 2, 50 lei/pers /loc rand 3);
- vizite optionale;
- alte taxe de vizitare;
- ghizii locali specializati;
- taxa de rezervare pentru obiectivele turistice (dupa caz);
- alte costuri neprecizate la rubrica pretul include.
Avans 30% in termen de 3 zile de la inscriere, diferenta (70%) cu 45 zile inainte de data plecarii. Plata se face integral, la inscriere, in cazul rezervarii efectuate cu 44 de zile inainte de plecare.
Modalitati de plata: cash in agentiile de turism, cash in agentiile bancare, prin transfer bancar (internet banking) sau plata cu cardul direct pe site. Excursia trebuie achitata integral inainte de plecare.
Supliment camera single: 700 lei / pers (camerele single se confirma doar de catre agenti; achitarea suplimentului de camera single nu implica loc singur pe bancheta in autocar).
Supliment partaj garantat: 350 lei /pers (vezi notele privind observatii generale de calatorie a conditii de partaj, punctul 2).
Grup minim: 40 persoane.
In cazul nerealizarii grupului minim ne rezervam dreptul de a anula plecarea, cu posibilitatea inscrierii la un program similar.
Tarife copii:
Copiii pana la 5 ani cazati cu doi adulti beneficiaza de gratuitate la cazare si loc in autocar, fara pat suplimentar, nu beneficiaza de mese, achita 65% din pret pachet (1885 lei).
Copiii cu varste 5 ani - 12 ani cazati cu doi adulti achita 85% din pret pachet (2465 lei), beneficiaza de mese si loc in autocar, se asigura pat suplimentar.
Copiii cu varsta peste 12 ani sau copiii insotiti de un singur adult achita pret intreg.
Acte necesare: Carte de identitate valabila.
Nota: Locurile in autocar se distribuie incepand cu a doua bancheta in ordinea achitarii avansului.
OBSERVATII generale de calatorie:
1) tarifele de intrare la obiectivele turistice se achita de fiecare turist in parte in moneda locala; acestea au caracter orientativ si se pot modifica de catre autoritatile locale independent de agentie;
2) Conditii privind partajul: Partaj garantat - turistul care alege optiunea partaj garantat nu va achita suplimentul de camera single daca agentia nu reuseste sa completeze partajul.
Partaj negarantat - turistii care se inscriu singuri, fara a opta pentru partaj garantat, si pentru care agentia nu gaseste partener de camera, vor fi informati telefonic sau in scris si vor achita suplimentul de camera single cu cel tarziu 3 zile inainte de plecare. Refuzul de a achita suplimentul single inainte de plecare si renuntarea la calatorie se penalizeaza conform articolului Conditii pentru Anulari / Penalizari;
Inscrieri de ultim moment: Pentru rezervarile efectuate cu pana la 3 zile inainte de plecare, optiunea de partaj va fi reconfirmata impreuna cu agentul de turism. Alte precizari: Eventualele neintelegeri intre persoanele repartizate in regim de partaj nu sunt imputabile agentiei. Decizia de a renunta la partaj si de a opta pentru camera single se face prin achitarea suplimentului de camera single de catre ambele persoane. Turistii care opteaza pentru partaj negarantat, nu isi pot schimba optiunea pentru partaj garantat dupa achitarea avansului/ integral.
3) clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale; existenta anumitor facilitati precum minibar, balcon, frigider, cana fierbator pentru prepare ceai/cafea in fiecare camera, wi-fi in camera, etc nu pot fi garantate de catre agentie atat timp cat se asigura categoria de stele mentionata in programul detaliat. Unitatea de cazare poate solicita taxe suplimentare (minibar /frigider, seif, aer conditionat etc), turistul avand obligatia sa le achite si se informeze asupra acestora inaintea utilizarii acestor servicii. Este interzis fumatul in camerele unitatilor de cazare (cu exceptia camerelor pentru fumatori). In caz contrar, turistul va suporta toate penalizarile impuse de unitatea de cazare. Eventualele daune produse de turist in unitatea de cazare revin ca obligatie de plata acestuia.
4) agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
5) daca pentru pentru efectuarea calatoriei este necesara indeplinirea de catre Calator a unor formalitati suplimentare (de exemplu, calatoria impreuna cu minori, situatia in care numele calatorului este schimbat ca urmare a casatoriei/desfacerii ei etc.), acesta are obligatia de a indeplini toate cerintele legale. Pentru o informare optima, agentia recomanda si consultarea site -ului www.politiadefrontiera.ro si a site-ului Ministerului Afacerilor Externe a Romaniei: http://www.mae.ro, pentru informatii complete privind Regimul de calatorie in strainatate, cat si in ceea ce priveste conditiile de calatorie/intrare pe teritoriul tarii/tarilor de destinatie.
6) daca tara de destinatie impune obligativitatea efectuarii unor teste PCR pentru virusuri (SARS COV 2, sau alt tip de virus) sau obligativitatea de vaccinare, acestea din urma cad in responsabilitatea turistului si nu obliga agentia de turism la vreo despagubire sau anulare gratuita a rezervarii.
7) distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup; in cazul in care turistul are cerinte speciale cu privire la cazare (camere alaturate, camere cu balcon, etc) nu vor fi considerate confirmate decat in masura disponibilitatii de la fata locului.Mesele incluse in program sunt de categorie meniu standard, fix pentru toti turistii la fel. Orice solicitare de schimbare a acestuia se considera drept cerere speciala si se achita extra la fata locului de catre turist. Agentia de turism nu garanteaza meniuri speciale, nu are obligatia de a se informa cu privire la preferintele sau regimurile culinare ale turistilor, acestea fiind satisfacute in masura posibilitatilor la fata locului. Nominalizarea hotelurilor se va face la cerere dupa transmiterea informarii de plecare (cu 2 zile inainte de inceputul calatoriei, prin exceptie cu 24 ore inainte de plecare). Mentiunea in program a denumirii hotelului continuata de expresia asau similara face referire doar la categoria de confort si regimul de masa al hotelului.
8) ghidul/ conducatorul de grup poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fara a afecta structura programului; in caz exceptional, obiectivele din program se pot inlocui cu altele doar din motive care nu tin de agentie sau turisti (conditii meteo, restrictii de acces, cauze naturale, decizii care tin de autoritati);
9) conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor si la obiectivele turistice pot fi asigurate doar de catre ghizii locali; ghidul roman va face o prezentare in autocar si va asigura traducerea explicatiilor date de ghidul local in situatia in care se achita taxe ghizi locali in programul turistic sau daca grupul de turisti hotaraste angajarea acestuia la fata locului.
10) agentia nu este raspunzatoare pentru deteriorarea, pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
11) este obligatorie respectarea instructiunilor ghidului insotitor si intervalele orare date de acesta;
este obligatorie respectarea masurilor de pandemie in vigoare;
12) efectuarea partiala sau integrala a oricarei sume prin intermediul bancar reprezinta acceptarea pe deplin a termenilor si conditiilor prevazute in contractul de prestarii servicii turistice (disponibil pe site - recomandam citirea acestuia); turistul isi asuma ca este apt pentru calatorie si nu necesita asistenta specializata (cazuri medicale/ dizabilitati). Turistul aflat in situatie atipica (medicala sau de necesitate speciala) este obligat ca notifice in scris agentia cu privire la situatia personala inainte de inscriere si sa ceara acordul pentru participare. Ne rezervam dreptul de a refuza participarea persoanelor care ca urmare a situatiilor speciale pot pune in dificultate derularea programului turistic, afectand astfel toti participantii la calatorie.
13) transportul se va realiza cu microbuz, minibus, midiautocar, autocar in functie de numarul de turisti participanti la program; turistul are obligatia respectarii conditiilor de transport persoane disponibile pe site (recomandam citirea acestora). In mijlocele de transport sunt interzise fumatul, consumul de bauturi alcoolice sau substante stupefiante. Ne rezervam dreptul de a nu imbarca sau de a debarca (dupa caz) pasagerii in stare de ebrietate si pasagerii care afecteaza ordinea si siguranta celorlalti pasageri sau a conducatorilor auto, ori incalca conditiile de transport persoane, fara rambursarea costurilor de transport. Pasagerii se obliga sa achite catre compania de transport contravaloarea oricaror distrugeri aduse mijloacelor de transport.
14) transbordarea se efectueaza pentru un minim de 8 persoane pentru fiecare localitate de transfer; pentru un numar mai mic de persoane, transbordarea se efectueaza in conditii speciale comunicate de agentie (tarif si durata);
15) prezentul program este parte integranta a contractului de prestari servicii turistice incheiat si se completeaza cu informatiile precontractuale disponibile pe site (recomandam citirea acestora). Recomandam incheierea asigurarii storno pentru a va proteja inainte de plecare (in cazul anularii calatoriei) si a asigurarii medicale pentru protectie pe durata derularii programului turistic (in cazul unor situatii medicale neprevazute).
NOTA transferuri: Transferurile din tara se efectueaza cu autoturismul, microbuzul, minibus sau autocar in functie de marimea grupului, cu auto proprii sau cu parteneri locali care efectueaza curse regulate. Ora de transfer se va comunica in functie de localitatile de preluare si se vor grupa toti pasagerii pe traseul respectiv catre Bucuresti / sau localitate de destinatie (in cazul efectuarii transbordarii pentru mai multe curse, durata asteptarii masinilor de transfer poate fi de maxim 2 ore). Pentru imbarcarea din tara, transferul se achita si se confirma cu cel tarziu 5 zile inainte de plecare. Tarifele sunt per persoana dus- intors, iar in cazul in care transferul se efectueaza doar pe un sens, se va achita jumatate din tariful corespundator rutei.
Imbarcari din tara:
Campina - Bucuresti - retur (Benzinarie OMV) - 250 lei
Giurgiu - Bucuresti - retur (Rompetrol vis-a-vis de Kaufland) - 200 lei
Mioveni - Pitesti - retur (Catedrala Sf Petru si Pavel) - 280 lei
Pitesti - Bucuresti a retur (Petrom Podul Viilor) - GRATUIT
Ploiesti - Bucuresti - retur (Benzinaria Petrom Metro 230 lei
Rm Valcea - Bucuresti - retur (Gara 300 lei
Targoviste - Bucuresti - retur (Hotel Valahia 280 lei
Rm Valcea - Pitesti - retur - 150 lei
Conditii pentru ANULARI, PENALIZARI:
a) Se achita 5% avans din pretul pachetului de servicii in termen de 7 zile de la inscriere daca inscrierea se face cu mai mult de 60 de zile pana la plecare. Penalizare 5 % la retragere cu mai mult de 60 de zile pana la plecare.
b) Se achita 30% din pretul pachetului de servicii la inscrierea cu pana la 60 zile inainte de plecare, sau diferenta de 25% daca s-a facut inscrierea cu 5% avans. Penalizare 30% daca renuntarea se face in intervalul 60 zile - 31 zile inainte de plecare.
c) Se achita 100% din pretul pachetului de servicii la inscrierea cu pana in 30 de zile ,sau diferenta de 70% daca inscrierea s-a facut cu avans. Penalizare 100% daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 30 zile inainte de plecare.
d) Penalizare 100% din pretul pachetului de servicii pentru neprezentarea la program indiferent de motivul invocat.
e) Penalizare 100% din pretul pachetului de servicii cand calatorul nu poate pleca in calatorie pentru ca documentele personale necesare efectuarii calatoriei nu sunt complete sau nu sunt conforme cu cerintele normelor legale in vigoare, cand calatorul este intors de la granitele Romaniei de catre politia de frontiera din motive ce nu tin de agentie sau calatorul nu este acceptat de catre organele de frontiera din tara de destinatie (valabil pentru calatoriile inafara Romaniei).
f) Penalizare 100% din pretul pachetului de servicii pentru in cazul in care plata pentru serviciile turistice interne a fost facuta partial sau integral cu vouchere de vacanta.
g) 100% pentru biletele de avion.
Nota: In situatia in care masurile luate de catre autoritati impun restrictii de calatorie care ingreuneaza sau fac imposibila executarea pachetului de servicii de calatorie, turistul va beneficia de un VOUCHER emis de CISTOUR (considerat anexa la contractul de comercializare a pachetelor de servicii de calatorie, pentru intreaga suma achitata). Voucherul poate fi utilizat timp de 12 luni de la emitere, integral la efectuarea uneia sau mai multor rezervari pentru orice pachete CISTOUR Agency in calitate de organizator. In cazul utilizarii VOUCHER-ului pentru mai multe pachete turistice, acestea trebuie comunicate simultan.
ATENA - Revelion (autocar) 2027
Itinerasriu: Sofia Meteora Atena Delfi Salonic
Atena, inima Greciei antice, pastreaza amprenta gloriei sale prin Acropole si faimosul Partenon, marturii impunatoare ale puterii, inteligentei si frumusetii orasului. Delphi pastreaza misterul Oracolului lui Apollo, loc unde cuvintele par sa vorbeasca direct zeilor, iar Meteora te uimeste cu manastirile suspendate pe stanci uriase, unde cerul pare la indemana si timpul se opreste in loc. Aceasta tara te invita intr-o calatorie fascinanta intre istorie, spiritualitate si peisaje de neuitat, unde trecutul si natura se contopesc intr-o armonie unica.
SERVICII INCLUSE:
transport cu autocar (standard international) conform itinerariului;
6 nopti cazare cu mic dejun la hoteluri 3*: 2 nopti in Salonic, 4 nopti in Atena;
tururi de oras in Sofia, Atena si Salonic;
vizite la Meteora si Delphi;
insotitor roman de grup din partea agentiei.
NU SUNT INCLUSE:
biletele de intrare la obiectivele turistice, se achita individual la fata locului;
asigurarea medicala de calatorie;
asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala;
cina de Revelion (optionala) 150 euro/persoana, se achita in agentie;
excursiile optionale;
bacsisuri (tips) pentru prestatorii locali, de exemplu soferi, personal hotelier, ghizi: aproximativ 25 euro /persoana, reprezinta o practica internationala apreciata dar optionala (se ofera la sosirea in tara de destinatie).
GRUP MINIM:
Oferta a fost calculata pentru un grup de 40 persoane.
Pentru un numar mai mic de 40 participanti, nu se percepe niciun supliment.
Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca nu se vor inscrie minim 30 participanti cu 21 zile inainte de plecare. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba mijlocul de transport sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul maxim rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.
CONDITII FINANCIARE:
TERMENE DE PLATA:
20% din pretul pachetului turistic la inscriere;
30% din pretul pachetului turistic cu minim 60 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic cu minim 45 zile inaintea plecarii.
Procentul aferent primei plati se va calcula in functie de momentul inscrierii. Daca inscrierea intervine cu mai putin de 45 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.
CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
10% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 120 zile - 91 zile inaintea plecarii;
20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 90 zile - 60 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 59 zile - 30 zile inaintea plecarii;
100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 30 zile calendaristice inainte de data plecarii sau pentru neprezentarea la program.
IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.
OBSERVATII:
DOCUMENTE NECESARE CALATORIEI: CARTE DE IDENTITATE SAU PASAPORT SIMPLU ELECTRONIC SAU TEMPORAR VALABIL; TOTI COPIII AU NEVOIE DE PASAPORT;
ACEST PROGRAM NU NECESITA OBTINEREA VIZEI TURISTICE DE CATRE CETATENII ROMANI;
nu sunt necesare vaccinari speciale pentru aceasta destinatie;
clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale;
conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera; informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro;
persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite);
agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
tariful pentru copil este valabil in cazul in care acesta sta in camera cu doi adulti. Pentru a beneficia de tariful de copil acesta trebuie sa nu fi depasit la data inceperii calatoriei varsta mentionata in program.
distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup;
hotelul isi rezerva dreptul de a solicita fiecarui turist o suma cash sau o copie a cartii de credit personale, ca garantie pentru cheltuielile suplimentare ce urmeaza a fi facute pe parcursul sederii;
pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor;
in ultimii ani tot mai multe hoteluri si vase de croaziera au initiat politica fara bani cash (cash free). Astfel, este posibil ca unii prestatori sa nu mai incaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important sa detineti un card de credit cand calatoriti in afara tarii;
persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa se retraga fara penalizari sau sa opteze pentru camera single;
conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective;
conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 20 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional; daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor avea program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitoruli de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza;
bacsisurile pentru prestatorii locali (tips) reprezinta o practica internationala si nu sunt obligatorii;
acest program nu este recomandat persoanelor cu mobilitate redusa;
in situatia in care turistul are cerinte speciale, cum ar fi dar fara a se limita la: camere alaturate sau cu o anumita localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare catre prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decat in masura posibilitatilor de la fata locului;
nominalizarea insotitorului de grup si comunicarea datelor de contact ale acestuia vor fi furnizate cel tarziu cu o saptamana inaintea plecarii in calatorie;
asezarea in autocar se face in ordinea inscrierilor, incepand cu bancheta a doua;
locuri preferentiale in autocar se pot achizitiona la tariful de 25 euro/ persoana, in functie de disponibilitati;
prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.
Grecia este leaganul civilizatiei, o tara situata la rascrucea dintre Europa, Asia si Africa, avand influente vizibile asupra celor trei continente in lingvistica, arta, filosofie, muzica, literatura, politica si sport. Deoarece in acest spatiu s-a dezvoltat o civilizatie atat de bogata, siturile arheologice sunt foarte raspandite, oferind calatorii de mii de ani in istoria lumii.
Atena este capitala Greciei. Orasul a cunoscut o evoluCdz\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\ \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\ ie glorioasa, mai ales in Grecia Antica, fiind locuit de oameni inca din Epoca Bronzului Cdz\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\ \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\ i guvernat pAen in jurul anului 1000 AZ.C. de regi ionieni.
Acropole: Cel mai important si mai frumos templu din Atena numit si Piatra Sfanta a Atenei, dedicat initial protectoarei sale, zeita Atena, domina centrul orasului modern de pe piscul de piatra cunoscut ca Acropole. Acropola, datand din secolul V i. Ch., este cea mai buna reflectie a splendorii, puterii si bogatiei Atenei.
Partenonul si alte cladiri principale au fost construite de Pericles in sec V i. Ch. ca monumente ale realizarilor politice si culturale ale locuitorilor Atenei.
Ceea ce e fascinant la Partenon este ca iti confera senzatia ca este construit din piese ce pot fi modificate intre ele, dar acest lucru nu este, evident, posibil. Fiecare piesa din Partenon este unica si se potriveste cu locul unde este asezata ca in cel mai greu puzzle. Liniile ce par drepte, in realitate nu sunt. Lucrarile de restaurare au durat 30 de ani si probabil ca vor mai dura inca pe atat pana la finalizare.
Agora: a fost centrul vechii Atene, centrul activitatilor politice, administrative, comerciale si sociale, un centru religios si asezamantul justitiei. Locul a fost cucerit fara intrerupere in toate perioadele din istoria orasului. A fost folosit ca zona rezidentiala in anul 3000 i. Hr. La inceputul sec XI, Agora a devenit o zona publica. Incepand cu perioada bizantina si pana in anul 1834, atunci cand Atena a devenit capitala statului independent Grecia, Agora a fost din nou dezvoltata ca zona rezidentiala.

Istanbul - Revelion 2027 (avion)
Istanbul, sau Constantinopole in vremurile Imperiului Bizantin, este cel mai mare oras al Turciei
si singurul megalopolis din lume care se intinde pe doua continente (Asia si Europa). Are o populatie de peste 18 milioane
de locuitori si este principalul centru financiar, comercial si cultural al Turciei. In anul 2010, Istanbulul a fost declarat una
dintre cele trei Capitale Europene ale Culturii. Se numara printre cele mai vizitate orase ale lumii si a fost inscris pe lista
patrimoniului mondial UNESCO. Se afla intr-o zona temperata, cu climat maritim-mediteranean.
Bucatarie excelenta, obiective turistice antice, bizantine, otomane si moderne, shopping, viata de noapte,
toate se regasesc intr-un singur loc, la Istanbul.
SERVICII INCLUSE:
transport cu avionul Bucuresti Istanbul Bucuresti cu compania TAROM;
1 bagaj de cala si 1 bagaj de mana;
4 nopti cazare cu mic dejun la hotel de 4* standard local in Istanbul;
transferuri aeroport - hotel aeroport;
tur de oras pietonal in Istanbul;
ghid local;
insotitor roman de grup;
taxele de aeroport (pot suferi modificari).
Nota: Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna mai 2026. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.
NU SUNT INCLUSE:
asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;
bacsisuri (tips) pentru prestatorii locali, de exemplu soferi, personal hotelier, ghizi: 25 EURO/persoana reprezinta o practica internationala apreciata dar optionala (se ofera la sosirea in tara de destinatie);
cina festiva de Revelion (optionala, se achita in agentie);
excursiile optionale;
biletele de intrare la obiectivele turistice.
ORAR INFORMATIV DE ZBOR (ore locale):
Bucuresti 07:35 - Istanbul 09:25 durata zborului: 1h50minute
Istanbul 23:15 - Bucuresti 00:30 durata zborului: 1h15minute
PRETURI INFORMATIVE EXCURSII OPTIONALE:
Croaziera pe Bosfor si Bazarului Egiptean
Servicii incluse: transfer hotelporthotel, bilet de vapor, ghid local si insotitor de grup in limba romana.
Tarif informativ: 40 euro/ persoana
Satul Traditional Cumalikizik Bursa
Servicii incluse: transport cu autocarul, ghid local si insotitor de grup in limba romana.
Tarif informativ: 70 euro/ persoana
Turul de oras By Night
Servicii incluse: transport cu autocarul, ghid local si insotitor de grup.
Tarif informativ: 30 euro/ persoana
Palatul Dolmabahce Piata Taksim Fanar Patriarhia Constantinopolului
Servicii incluse: bilet de intrare la palat (inclusiv haremul), transport cu autocarul, ghid local si insotitor de grup.
Tarif informativ: 70 euro/ persoana
Insula Printilor
Servicii incluse: transfer hotelporthotel, bilet de vapor, masa de pranz servita pe insula, turul cu masini electrice, ghid local si insotitor de grup in limba romana.
Tarif informativ: 60 euro/ persoana
Seara turceasca
Servicii incluse: transfer cu autocarul hotelrestauranthotel, cina cu bauturi alcoolice si racoritoare incluse, spectacol cu dansuri specifice si insotitor de grup in limba romana.
Tarif informativ: 60 euro/ persoana
NOTA: Preturile excursiilor optionale sunt valabile pentru grupuri de minim 15 participanti.
GRUP MINIM:
Oferta a fost calculata pentru un grup de 20 persoane.
Pentru un numar mai mic de 20 participanti, nu se percepe niciun supliment.
Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca nu se vor inscrie minim 20 participanti cu 21 zile inainte de plecare. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul maxim rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.
CONDITII FINANCIARE:
TERMENE DE PLATA:
20% din pretul pachetului turistic la inscriere;
30% din pretul pachetului turistic cu minim 60 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic cu minim 45 zile inaintea plecarii.
Procentul aferent primei plati sa va calcula in functie de momentul inscrierii. Daca inscrierea intervine cu mai putin de 45 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.
CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
10% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 120 zile - 91 zile inaintea plecarii;
20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 90 zile - 60 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 59 zile - 45 zile inaintea plecarii;
100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 45 zile calendaristice inainte de data plecarii sau pentru neprezentarea la program.
IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.
TRANSFERURI PRIVATE DIN PROVINCIE LA / DE LA AEROPORT (MINIM 2 PASAGERI):
60 EURO/adult /dus-intors si 20 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele PLOIESTI, GIURGIU, URZICENI, TARGOVISTE
75 EURO/adult/dus-intors si 30 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SINAIA, PITESTI, ALEXANDRIA, BUZAU, PREDEAL, SLOBOZIA, CALARASI, SLATINA
100 EURO/adult/dus-intors si 40 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele BRASOV, FOCSANI, CONSTANTA, CRAIOVA, CARACAL, RM VALCEA, BRAILA, GALATI, TECUCI, FAGARAS, TULCEA, BACAU
130 EURO/adult/dus-intors si 50 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SIBIU, SIGHISOARA, MEDIAS, TG MURES
NOTA: Serviciul de transfer privat este la cerere (se poate confirma sau infirma in functie de disponibilitati) si este valabil pentru minim 2 pasageri.
OBSERVATII:
DOCUMENTE NECESARE CALATORIEI: PASAPORT SIMPLU ELECTRONIC SAU TEMPORAR VALABIL CEL PUTIN 6 LUNI DE LA INCHEIEREA CALATORIEI; TOTI COPIII AU NEVOIE DE PASAPORT;

agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa parasesca teritoriul propriu;
tariful pentru copil este valabil in cazul in care acesta sta in camera cu doi adulti. Pentru a beneficia de tariful de copil acesta trebuie sa nu fi depasit la data inceperii calatoriei varsta mentionata in program.
distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup;
hotelul isi rezerva dreptul de a solicita fiecarui turist o suma cash sau o copie a cartii de credit personale, ca garantie pentru cheltuielile suplimentare ce urmeaza a fi facute pe parcursul sederii;
pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor;
in ultimii ani tot mai multe hoteluri si vase de croaziera au initiat politica fara bani cash (cash free). Astfel, este posibil ca unii prestatori sa nu mai incaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important sa detineti un card de credit cand calatoriti in afara tarii;
persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa se retraga fara penalizari sau sa opteze pentru camera single;
agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana;
agentia nu este raspunzatoare pentru eventualele perturbari ale orarului de zbor;
in situatia in care turistul achizitioneaza bilete de avion pe zboruri interne iar acestea nu mai corespund noului orar de zbor al cursei internationale, agentia nu are obligatia de a suporta eventualele diferente de pret ocazionate de reemiterea biletelor pe cursa interna; daca circuitul se anuleaza din cauza neintrunirii grupului minim, agentia nu este obligata sa suporte costul respectivelor bilete de avion;
conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective;
conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
politica de prealocare a locurilor in avion depinde de fiecare companie aeriana; la cerere, se pot furniza informatii suplimentare cu privire la acest aspect;
agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 15 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional; daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor avea program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitorului de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza;

achitarea suplimentului de cazare in camera single nu reprezinta dreptul de a beneficia de doua locuri in autocar; daca doriti doua locuri in autocar, aceasta cerinta se poate confirma, in functie de disponibilitati, contra cost;
prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.
ISTANBUL - Revelion - 4 nopti (avion) 2027

VIENA - Revelion 2027
Viena este orasul european cu cel mai intens parfum de epoca,
fosta capitala de imperiu, cu o istorie bogata, care se reflecta in arhitectura tuturor cladirilor.
Strada Ring incadreaza splendoarea baroca a fostului oras imperial. Vestitul balet al lipitanilor de la Scoala spaniola de echitatie este la fel de plin de stralucire precum artistii Operei de Stat aflata in apropiere. Compozitori de renume mondial au trait in Viena: Mozart, Mahler, Strauss, Beethoven sau Haydn.
Viena este un centru cultural recunoscut in intreaga lume, bogat in teatre, muzee, case istorice si biblioteci.
SERVICII INCLUSE:
transport cu avionul Bucuresti - Viena - Bucuresti cu compania AUSTRIAN AIRLINES;
un bagaj de cala in limita a 21 kg si un bagaj de cabina;
4 nopti cazare cu mic dejun in Viena hotel 4*;
taxa de oras impusa de autoritatile locale din Viena;
tur panoramic de oras cu autocar (2 ore);
turul pietonal cu insotitorul de grup in centrul vechi in prima zi;
transferuri aeroport - hotel - aeroport;

Nota: Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna mai 2026. In situatia majorarii acestor taxe de catre compania aeriana pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.
NU SUNT INCLUSE:
asigurarea medicala de calatorie (optionala);

cateringul in timpul zborului;
asigurarea medicala si asigurarea storno (recomandata);
bacsisuri (tips) pentru prestatorii locali, de exemplu soferi, personal hotelier, ghizi: 25 EURO/persoana - reprezinta o practica internationala apreciata dar optionala (se ofera la sosirea in tara de destinatie).
excursiile optionale;
alte servicii decat cele mentionate ca fiind incluse.
ORAR INFORMATIV DE ZBOR (ore locale):
30.12.2026 Bucuresti 13:20 Viena 14:00 durata zborului: 1h40minute
03.01.2027 Viena 21:15 - Bucuresti 23:50 durata zborului: 1h35minute

Procentul aferent primei plati sa va calcula in functie de momentul inscrierii.
Daca inscrierea intervine cu mai putin de 45 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.
CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
10% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 120 zile - 91 zile inaintea plecarii;
20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 90 zile - 60 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 59 zile - 45 zile inaintea plecarii;
100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 45 zile calendaristice inainte de data plecarii sau pentru neprezentarea la program.
IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.
GRUP MINIM:
Oferta a fost calculata pentru un grup de 25 persoane.
Pentru un numar mai mic de 25 participanti, nu se percepe niciun supliment.
Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca nu se vor inscrie minim 25 participanti cu 21 zile inainte de plecare. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul maxim rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.
TRANSFERURI PRIVATE DIN PROVINCIE LA / DE LA AEROPORT (MINIM 2 PASAGERI ADULTI):
60 EURO/adult /dus-intors si 20 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele PLOIESTI, GIURGIU, URZICENI, TARGOVISTE
75 EURO/adult/dus-intors si 30 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SINAIA, PITESTI, ALEXANDRIA, BUZAU, PREDEAL, SLOBOZIA, CALARASI, SLATINA
100 EURO/adult/dus-intors si 40 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele BRASOV, FOCSANI, CONSTANTA, CRAIOVA, CARACAL, RM VALCEA, BRAILA, GALATI, TECUCI, FAGARAS, TULCEA, BACAU
130 EURO/adult/dus-intors si 50 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SIBIU, SIGHISOARA, MEDIAS, TG MURES
NOTA: Serviciul de transfer privat este la cerere (se poate confirma sau infirma in functie de disponibilitati) si este valabil pentru minim 2 pasageri.
OBSERVATII:
DOCUMENTE NECESARE CALATORIEI: CARTE DE IDENTITATE VALABILA SAU PASAPORT SIMPLU ELECTRONIC SAU TEMPORAR VALABIL CEL PUTIN 6 LUNI DE LA INCHEIEREA CALATORIEI; TOTI COPIII AU NEVOIE DE PASAPORT;
acest program nu necesita obtinerea vizei turistice de catre cetatenii romani;

persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierie existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa se retraga fara penalizari sau sa opteze pentru camera single;

excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 20 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional; daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor avea program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitorului de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza;

asezarea in autocar se face in ordinea inscrierilor, incepand cu bancheta a doua; achitarea suplimentului de cazare in camera single nu reprezinta dreptul de a beneficia de doua locuri in autocar; daca doriti doua locuri in autocar, aceasta cerinta se poate confirma, in functie de disponibilitati, contra cost;

ISTANBUL - Revelion - 5 nopti (avion) 2027
Istanbul, sau Constantinopole in vremurile Imperiului Bizantin, este cel mai mare oras al Turciei
si singurul megalopolis din lume care se intinde pe doua continente (Asia si Europa). Are o populatie de peste 18 milioane
de locuitori si este principalul centru financiar, comercial si cultural al Turciei. In anul 2010, Istanbulul a fost declarat una
din cele trei Capitale Europene ale Culturii. Se numara printre cele mai vizitate orase ale lumii si a fost inscris pe lista
patrimoniului mondial UNESCO. Se afla intr-o zona temperata, fiind un oras cu climat maritim-mediteranean.
Bucatarie excelenta, obiective turistice antice, bizantine, otomane si moderne, shopping, viata de noapte,
toate se regasesc intr-un singur loc, la Istanbul.
SERVICII INCLUSE:
transport cu avionul Bucuresti Istanbul - Bucuresti cu compania TAROM;
un bagaj de cala in limita a 23 kg, o singura piesa si un bagaj de mana;
5 nopti cazare cu mic dejun in Istanbul la hotel 4*;
tur pietonal cu insotitorul de grup in centrul vechi (3 ore):
transferuri aeroport - hotel - aeroport;
insotitor roman de grup;
taxa de oras impusa de autoritatile locale din Istanbul;
taxele de aeroport (pot suferi modificari).
Nota: Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna iunie 2026. In situatia majorarii acestor taxe de catre compania aeriana pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.
NU SUNT INCLUSE:
asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;
bacsisuri (tips) pentru prestatorii locali, de exemplu soferi, personal hotelier, ghizi: 25 euro /persoana reprezinta o practica internationala apreciata dar optionala (se ofera la sosirea in tara de destinatie);
cina festiva de Revelion (optionala, se achita in agentie);
excursiile optionale;
biletele de intrarare la obiectivele turistice.
ORAR INFORMATIV DE ZBOR (ore locale):
Bucuresti 08:00 - Istanbul 10:50 durata zborului: 1h50minute
Istanbul 23:15 - Bucuresti 00:30 durata zborului: 1h15minute
GRUP MINIM:
Oferta a fost calculata pentru un grup de 25 persoane.
Pentru un numar mai mic de 25 participanti, nu se percepe niciun supliment.
Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca nu se vor inscrie minim 15 participanti cu 35 zile inainte de plecare. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul maxim rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.
PRETURI INFORMATIVE EXCURSII OPTIONALE:
Palatul Dolmabahce Piata Taksim Fanar Patriarhia Constantinopolelui
Servicii incluse: bilet de intrare la palat (inclusiv haremul), transport cu autocarul, ghid local si insotitor de grup.
Tarif informativ: 70 euro/ persoana
Turul de oras By Night
Servicii incluse: transport cu autocarul, ghid local si insotitor de grup.
Tarif informativ: 40 euro/ persoana
Croaziera pe Bosfor si Bazarului Egiptean
Servicii incluse: transfer hotelporthotel, bilet de vapor, ghid local si insotitor de grup in limba romana.
Tarif informativ: 50 euro/ persoana
Insula Printilor
Servicii incluse: transfer hotelporthotel, bilet de vapor, masa de pranz servita pe insula, turul cu masini electrice, ghid local si insotitor de grup in limba romana.
Tarif informativ: 60 euro/ persoana;
Seara turceasca
Servicii incluse: transfer cu autocarul hotelrestauranthotel, cina cu bauturi alcoolice si racoritoare incluse, spectacol cu dansuri specifice si insotitor de grup in limba romana.
Tarif informativ: 60 euro/ persoana
Satul Traditional Cumalikizik Bursa
Servicii incluse: transport cu autocarul, reprezentant local si insotitor de grup in limba romana.
Tarif informativ: 80 euro/ persoana
NOTA: Preturile excursiilor optionale sunt valabile pentru grupuri de minim 15 participanti.
CONDITII FINANCIARE:
TERMENE DE PLATA:
20% din pretul pachetului turistic la inscriere;
30% din pretul pachetului turistic cu minim 60 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic cu minim 45 zile inaintea plecarii.
Procentul aferent primei plati sa va calcula in functie de momentul inscrierii. Daca inscrierea intervine cu mai putin de 45 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.
CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
10% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 120 zile - 91 zile inaintea plecarii;
20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 90 zile - 60 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 59 zile - 30 zile inaintea plecarii;
100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 30 zile calendaristice
inainte de data plecarii sau pentru neprezentarea la program.
IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.
TRANSFERURI PRIVATE DIN PROVINCIE LA / DE LA AEROPORT (MINIM 2 PASAGERI):
60 EURO/adult /dus-intors si 20 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele PLOIESTI, GIURGIU, URZICENI, TARGOVISTE
75 EURO/adult/dus-intors si 30 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SINAIA, PITESTI, ALEXANDRIA, BUZAU, PREDEAL, SLOBOZIA, CALARASI, SLATINA
100 EURO/adult/dus-intors si 40 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele BRASOV, FOCSANI, CONSTANTA, CRAIOVA, CARACAL, RM VALCEA, BRAILA, GALATI, TECUCI, FAGARAS, TULCEA, BACAU
130 EURO/adult/dus-intors si 50 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SIBIU, SIGHISOARA, MEDIAS, TG MURES
NOTA: Serviciul de transfer privat este la cerere (se poate confirma sau infirma in functie de disponibilitati) si este valabil pentru minim 2 pasageri.
OBSERVATII:
DOCUMENTE NECESARE CALATORIEI: CARTE DE IDENTITATE VALABILA SAU PASAPORT SIMPLU ELECTRONIC SAU TEMPORAR VALABIL CEL PUTIN 6 LUNI DE LA INCHEIEREA CALATORIEI; TOTI COPIII AU NEVOIE DE PASAPORT;
ACEST PROGRAM NU NECESITA OBTINEREA VIZEI TURISTICE DE CATRE CETATENII ROMANI;
nu sunt necesare vaccinari speciale pentru aceasta destinatie;
clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale;
conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera; informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro;
persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite);
agentia nu raspunde in cazul refuzlui autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
tariful pentru copil este valabil in cazul in care acesta sta in camera cu doi adulti. Pentru a beneficia de tariful de copil acesta trebuie sa nu fi depasit la data inceperii calatoriei varsta mentionata in program.
distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup;
hotelul isi rezerva dreptul de a solicita fiecarui turist o suma cash sau o copie a cartii de credit personale, ca garantie pentru cheltuielile suplimentare ce urmeaza a fi facute pe parcursul sederii;
pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor;
in ultimii ani tot mai multe hoteluri si vase de croaziera au initiat politica fara bani cash (cash free). Astfel, este posibil ca unii prestatori sa nu mai incaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important sa detineti un card de credit cand calatoriti in afara tarii;
persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sa suporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa se retraga fara penalizari sau sa opteze pentru camera single;
agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana;
agentia nu este raspunzatoare pentru eventualele perturbari ale orarului de zbor;
in situatia in care turistul achizitioneaza bilete de avion pe zboruri interne iar acestea nu mai corespund noului orar de zbor al cursei internationale, agentia nu are obligatia de a suporta eventualele diferente de pret ocazionate de reemiterea biletelor pe cursa interna; daca circuitul se anuleaza din cauza neintrunirii grupului minim, agentia nu este obligata sa suporte costul respectivelor bilete de avion;
conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective;
conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
politica de prealocare a locurilor in avion depinde de fiecare companie aeriana; la cerere, se pot furniza informatii suplimentare cu privire la acest aspect;
agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 15 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional; daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor avea program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitorului de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza;
bacsisurile pentru prestatorii locali (tips) reprezinta o practica internationala si nu sunt obligatorii;
acest program nu este recomandat persoanelor cu mobilitate redusa;
in situatia in care turistul are cerinte speciale, cum ar fi dar fara a se limita la: camere alaturate sau cu o anumita localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare catre prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decat in masura posibilitatilor de la fata locului;
nominalizarea insotitorului de grup si comunicarea datelor de contact ale acestuia vor fi furnizate cel tarziu cu o saptamana inaintea plecarii in calatorie;
asezarea in autocar se face in ordinea inscrierilor, incepand cu bancheta a doua;
achitarea suplimentului de cazare in camera single nu reprezinta dreptul de a beneficia de doua locuri in autocar; daca doriti doua locuri in autocar, aceasta cerinta se poate confirma, in functie de disponibilitati, contra cost;
prezentul document constituie anexa la contractul de prestari servicii.
ISTANBUL - Revelion pe malurile Bosforului 2027

ATENA - Revelion 2027
Capitala Statului Elen a fost populata inca din Epoca Bronzului, fiind cunoscuta pentru evolutia
sa glorioasa mai ales in antichitate. In centrul orasului gasim stanca Acropolei, care reprezinta simbolul civilizatiilor
care s-au dezvoltat in spatiul elen, din anii preistorici si pana in zilele noastre, atragand ca un magnet milioane de vizitatori din toate colturile planetei. Acropole a fost dedicat initial zeitei Atena si este o reflectie a splendorii,
puterii si bogatiei, un loc unde trecutul se impleteste armonios cu prezentul, intr-o atmosfera magica a imbinarii celor doua lumi, una apusa si una prezenta.
SERVICII INCLUSE:
transport cu avionul Bucuresti - Atena - Bucuresti cu compania TAROM;
4 nopti cazare cu mic dejun la hotel 4* in Atena;
transport cu autocar pe tot parcursul turului conform programului;
tur de oras cu ghid local vorbitor de limba romana in Atena;
insotitor roman de grup;
taxele de aeroport (pot suferi modificari).
Nota: Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna mai 2026. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-10 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul circuitului conform cu noile valori ale acestor taxe.
NU SUNT INCLUSE:
taxele de oras/ statiune: 10 EUR/ camera/ zi - aceste taxe se achita direct la hotel;
cina de Revelion 150 euro/persoana (optionala);
biletul de intrare la Acropole, 30 EUR (intrare optionala);
asigurarea medicala de calatorie (optionala recomandata);
asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;
bacsisuri (tips) pentru prestatorii locali de exemplu soferi, personal hotelier, ghizi: 30 EUR/persoana reprezinta o practica internationala apreciata dar optionala (se ofera la sosirea in tara de destinatie);
excursiile optionale si intrarile la obiectivele turistice.
ORAR INFORMATIV DE ZBOR (ore locale):
Bucuresti 16:40 Atena 18:20 durata zborului: 1h40minute
Atena 19:10 Bucuresti 20:45 durata zborului: 1h35minute
GRUP MINIM:
Oferta a fost calculata pentru un grup de 20 persoane.
Pentru un numar mai mic de 20 participanti, nu se percepe niciun supliment.
Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca nu se vor inscrie minim 20 participanti cu 21 zile inainte de plecare. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul maxim rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.
CONDITII FINANCIARE:
TERMENE DE PLATA:
20% din pretul pachetului turistic la inscriere;
30% din pretul pachetului turistic cu minim 60 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic cu minim 45 zile inaintea plecarii.
Procentul aferent primei plati se va calcula in functie de momentul inscrierii. Daca inscrierea intervine cu mai putin de 45 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.
CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
10% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 120 zile - 91 zile inaintea plecarii;
20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 90 zile - 60 zile inaintea plecarii;
50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 59 zile - 45 zile inaintea plecarii;
100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face intr-un interval mai mic de 45 zile calendaristice inainte de data plecarii sau pentru neprezentarea la program.
IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.
TRANSFERURI PRIVATE DIN PROVINCIE LA / DE LA AEROPORT (MINIM 2 PASAGERI):
60 EURO/adult /dus-intors si 20 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele PLOIESTI, GIURGIU, URZICENI, TARGOVISTE
75 EURO/adult/dus-intors si 30 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SINAIA, PITESTI, ALEXANDRIA, BUZAU, PREDEAL, SLOBOZIA, CALARASI, SLATINA
100 EURO/adult/dus-intors si 40 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele BRASOV, FOCSANI, CONSTANTA, CRAIOVA, CARACAL, RM VALCEA, BRAILA, GALATI, TECUCI, FAGARAS, TULCEA, BACAU
130 EURO/adult/dus-intors si 50 EURO/copil 2-12 ani/dus-intors din orasele SIBIU, SIGHISOARA, MEDIAS, TG MURES
NOTA: Serviciul de transfer privat este la cerere (se poate confirma sau infirma in functie de disponibilitati) si este valabil pentru minim 2 pasageri.
OBSERVATII:
DOCUMENTE NECESARE CALATORIEI: CARTE DE IDENTITATE, PASAPORT SIMPLU ELECTRONIC SAU TEMPORAR VALABIL CEL PUTIN 6 LUNI DE LA INCHEIEREA CALATORIEI; TOTI COPIII AU NEVOIE DE PASAPORT;
ACEST PROGRAM NU NECESITA OBTINEREA VIZEI TURISTICE DE CATRE CETATENII ROMANI;
clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale;
conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera; informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro;
persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite);
agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu;
tariful pentru copil este valabil in cazul in care acesta sta in camera cu doi adulti. Pentru a beneficia de tariful de copil acesta trebuie sa nu fi depasit la data inceperii calatoriei varsta mentionata in program.
distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup;
hotelul isi rezerva dreptul de a solicita fiecarui turist o suma cash sau o copie a cartii de credit personale, ca garantie pentru cheltuielile suplimentare ce urmeaza a fi facute pe parcursul sederii;
pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare; in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor;
in ultimii ani tot mai multe hoteluri si vase de croaziera au initiat politica fara bani cash (cash free). Astfel, este posibil ca unii prestatori sa nu mai incaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important sa detineti un card de credit cand calatoriti in afara tarii;
persoanele care calatoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, un partaj. In situatia in care nu exista partaj pana la expirarea termenului limita de inscriere, agentia nu se obliga sasuporte diferenta de camera single, in consecinta turistul poate sa se retraga fara penalizari sau sa opteze pentru camera single;
agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana;
agentia nu este raspunzatoare pentru eventualele perturbari ale orarului de zbor;
in situatia in care turistul achizitioneaza bilete de avion pe zboruri interne iar acestea nu mai corespund noului orar de zbor al cursei internationale, agentia nu are obligatia de a suporta eventualele diferente de pret ocazionate de reemiterea biletelor pe cursa interna; daca circuitul se anuleaza din cauza neintrunirii grupului minim, agentia nu este obligata sa suporte costul respectivelor bilete de avion;
conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective;
conform reglementarilor internationale, serviciile de ghidaj in interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de catre ghizii locali;
politica de prealocare a locurilor in avion depinde de fiecare companie aeriana; la cerere, se pot furniza informatii suplimentare cu privire la acest aspect;
agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente;
excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Tour Operatoare. Preturile excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor ce pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz ghid local. Pretul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 25 persoane. La un numar mai mic de participanti pretul creste proportional; daca numarul persoanelor inscrise la excursiile optionale este suficient de mare, insotitorul de grup se va alatura turistilor care au achizitionat respectivele excursii, astfel incat cei care raman la hotel vor avea program liber fara insotitor; in situatia in care excursia optionala se va desfasura fara prezenta insotitorului de grup (din cauza numarului mic de participanti), limba de comunicare va fi engleza;
bacsisurile pentru prestatorii locali (tips) reprezinta o practica internationala si nu sunt obligatorii;
acest program nu este recomandat persoanelor cu mobilitate redusa;
in situatia in care turistul are cerinte speciale, cum ar fi dar fara a se limita la: camere alaturate sau cu o anumita localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare catre prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decat in masura posibilitatilor de la fata locului;
nominalizarea insotitorului de grup si comunicarea datelor de contact ale acestuia vor fi furnizate cel tarziu cu o saptamana inaintea plecarii in calatorie;
asezarea in autocar se face in ordinea inscrierilor, incepand cu bancheta a doua;
achitarea suplimentului de cazare in camera single nu reprezinta dreptul de a sta pe doua locuri in autocar. In cazul in care doriti doua locuri in autocar, aceasta cerinta se poate confirma, in functie de disponibilitati, contra cost.